Un sfârșit e un început

Și iată-ne ajunși la finalul a 4.116 kilometri de stat în șa, 49 de zile de pedalat, șase țări tranzitate. O fi bine, o fi rău? În orice caz, piesa e gata. Trag obloanele asupra celor mai interesante șapte săptămâni din viața mea și încerc să recapitulez aspecte, momente și trăiri din această călătorie. Acum e mult mai simplu, stând pe canapea și învârtind un vinil într-un colț al camerei.

Rememorez momentele din aeroport și cât ne-am chinuit cu bagajele noastre agabaritice, îmbarcarea în avion și faptul că nu reușeam atunci să realizez că ”acum plecăm, chiar plecăm… nu mai este doar o discuție”. Odată ajunși în Port Maillot, despachetarea bicicletelor, asamblarea lor și montarea bagajelor… și bineînțeles, întâlnirea cu vechiul meu prieten Claudiu, care acum locuiește în Paris.

Și aventura noastră începea cu Episodul I: Franța. Locuri pline de istorie, de boem, de liniște și perfecțiune turistică. Am ajuns la o concluzie drăguță, dar de altfel logică în modul de abordare a plecatului de-acasă franțuzesc: o călătorie nu înseamnă doar destinația, ci și drumul până acolo. Șosele impecabile, piste pentru biciclete peste tot, o infrastructură și o logistică de invidiat. Franța a mai însemnat și cea mai înaltă trecătoare rutieră din Europa și implicit din călătoria noastră prin Route de la Bonnette, la 2.802 de metri altitudine. Dar și cea mai scumpă mâncare, dar și cele mai alese vinuri.

După aproape două săptămâni și după ce ne cam săturasem de tot ce înseamnă brânză mucegăită, croissant și accente franțuzești, am învârtit roțile pe coasta Mediteranei, înspre Episodul II: Italia. Și odată cu ea, am lăsat liniștea și beatitudinea în urmă pentru roiuri de scutere, vorbit tare și temperament coleric, tipic latin. Meleagurile fostului Imperiu Roman aveau să ne învețe despre ce înseamnă să trăiești în viteză, fără să te spetești prea tare cu prea multe, ce înseamnă să mănânci o pizza bună și cum se manifestă arta automobilistică prin design și condus ofensiv. Dar și cum arată și se simte arhitectura Renascentistă, emoția orașelor despre care citeam în cărți sau despre care nu ne puteam imagina cum ar putea “pluti” pe apă.

Slovenia punctează Episodul III pentru mai puțin de o zi, tot pe coastă, întruchipată în orașul Portoroz. Dichisit și animat, briza marină de aici avea parcă o altă mireasmă și odată cu ea, primele semne ale apropierii de casă: mâncarea așa cum o știam noi.

Episodul IV sau Croația, care pentru mine a reprezentat o surpriză frumoasă. O diversitate a peisajelor naturale și sociale foarte puternic evidențiată de la Vest la Est. Coasta Adriaticii, o bijuterie turistică cu un litoral atrăgător și complex, pe de o parte, iar de cealaltă parte o țară încă zdruncinată de un război de independență ce a scos din oameni dorința de a trăi în armonie, de a se bucura de viață și de a nu mai repeta greșelile trecutului.

Serbia – Episodul V – a reprezentat aventura noastră de o noapte, datorită faptului că am tranzitat-o în mai puțin de două zile. Emoții la vamă, după multele povestiri și avertizări pe care le primisem și mai ales după proaspetele idei preconcepute pe care mi le-am format traversand regiunea Slavonija din Croația. Emoții care s-au dovedit a fi inutile într-un final, deoarece sârbii ne-au găzduit cu atenție și ospitalitate, ne-au servit mâncăruri alese în NoviSad, un splendid oraș la Dunăre.
Episodul VI și deci, România. Întoarcerea pe meleaguri mioritice, exact așa cum le știam și noi. Trafic nebun, oameni de toate felurile, mâncare și bună și mai puțin bună, dar totuși un sentiment de alinare pe care îl simte orice călător când se apropie de casă.

Îmi este încă foarte proaspătă amintirea ultimilor metri înainte de final, a găștii de prieteni, părinți, bunici și copii care ne-au întâmpinat în Vamă, aproape de plajă. Deși în ritm de pedală ai destul de mult timp să te gândești și să te acomodezi cu gândul surprizei – dacă o mai putem numi așa – timp să-ți imaginezi cam câtă lume va fi prezentă și cum vor reacționa sau cum vei reacționa, nimic nu te poate pregăti exact pentru momentul care o să urmeze.
Întâlnirea cu cei dragi, după atâtea zile lipsă, are un impact direct asupra stării mele de balans și încerc cu dificultate să mă țin pe picioare pe mine și bicicleta de 40 de kilograme ce m-a cărat atâta drum. Îmi tremură tot corpul parcă în același ritm cu vocile ușor umezite de bucurie și liniște… în sfârșit liniște… pentru că sunt acolo, pentru că suntem acolo, întregi și sănătoși.

Nu pot să zic despre mine că aș fi un naționalist convins sau vreun patriot atipic, dar pot spune că momentul în care drapelul național mi-a acoperit spatele, pe malul mării, am avut cel mai complex bufeu emoțional, un sentiment de apartenență și de mândrie.

Momentul final s-a rezumat la o simetrie care a reprezentat această călătorie: o tură din apă în apă. Deci, ce a început în Arcachon, Franța, cu roțile umezite pe malul Atlanticului, trebuie să se sfârșească în același stil: cu roțile umezite, pe malul Mării Negre, în Vama Veche, România.

Cu gândul la următoarea călătorie îmi sună în cap versul unei piese dragi mie: “Un sfârșit e un început”.

Adio, deci pe curând!

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri