Surprize, surprize…

Italia nu ne-a impresionat până acum, cu foarte mici și izolate excepții. Poate că dacă țineam traseul inițial, așa cum îl stabilisem de acasă, am fi trecut prin locuri mai frumoase. Deja ne pare rău după Franța. Dar sperăm în continuare că Italia ne va oferi și amintiri frumoase, nu numai surprize neplăcute.

Ziua 22. Lago di Garda – Vicenza.
Suntem la 30 de km de Verona. Mă rog, în Italia e bine să nu te bazezi pe distanțele date de ei. Sunt puse absolut la mișto. Pe unul din drumuri, am văzut un indicator care ne arată că mai avem 16 km până în Cremona. “Mai avem puțin”, zic. Era o căldură cumplită, iar mintea îți cere confirmări că faci ce trebuie, că mai ai puțin, așteaptă semne cum că ești din ce în ce mai aproape de destinație, motivație. Nu mergem mult și întâlnim alt indicator, 18 km. Glumele astea nu-s bune. Italienii au reușit performanța ca un pic mai încolo să întâlnim în practic același loc, două indicatoare către aceeași direcție, pe același drum, unul cu exactitate zecimală, 10,5 km, iar vis-a-vis, altul care ne arată 13 km. Până la urmă m-am bine dispus. Râdeam ca prostul pe bicicletă imaginându-mi conștiinciozitatea muncitorilor care au montat toate indicatoarele astea.

În fine, plecăm din Lago di Garda, din campusul unde n-am prea dormit, dar am plătit, cu gândul de a ajunge repede repejor la Verona, unde să petrecem ceva timp și să așteptăm pentru prima oară o surpriză plăcută din partea Italiei.

Din păcate am prins Verona în zi de weekend și o aglomerație de nedescris. Toată lumea, umăr la umăr, spre casa Julietei. Nu am văzut casa Julietei și nici nu țineam vreunul neapărat să ne pozăm romantic la balconul răposatei.
Dar ne-am plimbat la întâmplare pe străduțe înguste, am nimerit în piațete frumoase, pe lângă clădiri din sec. XIII, poduri vechi și monumente de tot felul. Verona este un oraș foarte frumos, cu parfum renascentist. Te poartă prin timp, prin epoci. Ce te aduce brusc în prezent sunt hoții de buzunare, pe care i-am auzit în fața noastră vorbind în dulcele grai românesc: “Hai în partea aia, că acolo e de treabă”.
Am prânzit într-un local mic și retras, parcă din alte vremuri, cu un meniu sumar și scris de mână pe hârtii cerate. Pe perete stă scris “Causa caldo, servizio lento”.

Părăsim Verona, cu gândul că am văzut prea puțin din câte ne are de oferit și ne îndreptăm spre Vicenza.
Descoperim un oraș superb, deloc aglomerat. Este o plăcere să-l vizităm în mediul lui natural, nu asaltat de hoarde de turiști fotografi, ca în cazul Veronei. Turiști sunt, nu mă înțelegeți greșit, dar foarte puțini prin comparație. Recomandăm Vicenza, e un oraș mișto! Undeva la 20 km de oraș, în drumul spre Padova, campăm într-un loc frumos, liniștit și aerisit, după 91,8 km parcurși cu o medie de 18,2 km/ h. A fost prima zi în care nu am ce reproșa Italiei.

Ziua 23. Vicenza – Veneția.
Drumul spre Padova este destul de anost. În oraș în sine am stat pentru un suc și câteva poze. Ne-am învârtit un pic prin centru, dar parcă e subțire față de ce am văzut ieri. Ținem calea Veneției, unde, cu vreo 20 de km înainte de orașul propriu-zis, drumul, care ne duce pe marginea unui canal de apă, ne oferă de-o parte și de alta a apei niște vile imense, palate vechi de câteva sute de ani, mai precis din sec. XVI-XVIII. Se simte bogăția și opulența acelor vremuri, datorată, probabil, comerțului înfloritor din zonă. Mare parte din conacele acestea spectaculoase sunt lăsate în paragină, zac abandonate pe marginea drumului. Altele sunt vizitabile, iar câteva sunt reabilitate și introduse în circuitul hotelier. Bucata asta de traseu este un culoar prin timp, o poveste în care îți poți doar imagina atmosfera, aglomerația și agitația acelor veacuri.

Pe măsură ce ne apropiem de Veneția, ne izbește contrastul. Oțelul ia locul pietrei și lemnului, uzinele înlocuiesc pe dreapta proprietățile imense de care v-am povestit. Port, macarale, autostrăzi, linii de cale ferată, depozite de marfă, ne aduc din nou cu picioarele pe pământ, cu atenția din nou la aglomerația din ce în ce mai mare din trafic.

Un pod lung de vreo 4 km ne duce către orașul vechi, în Veneția de pe apă, adevărata atracție a zonei. Nu vizităm Veneția pentru că nu ne lasă cu bicicletele. Fie pe jos, fie cu barca, iar hidrobiciclete nu am prevăzut a avea nevoie în călătoria noastră. Nu sunt dezamăgit. Ba chiar mă bucur pe de-o parte, pentru că sunt sigur că Veneția trebuie văzută, descoperită, în mai mult decât cele 2-3 ore pe care le avem noi la dispoziție în această după amiază și probabil și într-o altă formulă decât cea în care ne aflam noi. Păstrăm surpriza pentru altă dată.
Ieșim spre drumul de Trieste, unde înnoptăm la Camping Venezia. Se aud și niște voci de români, dar nu socializăm.
N-am mers mult. Doar 82,8 km la 18,2 km/ h viteza medie.
Mâine mergem către Trieste, probabil ultima redută turistică a Italiei, după care luăm calea Balcanilor.

Ziua 24. Veneția – Aquileia.
Plecăm întins spre Trieste și ne propunem să ajungem cât putem de aproape. Avem 155 km de mers plictisitor pe o șosea în mare parte cu două benzi.

Pornim pe o ceață densă, ceea ce mă face să merg încet, cu frică, mai ales că e destul de aglomerat. Andrei și Seba sunt ceva mai curajoși, sunt deja la kilometri buni în față. Ne reîntâlnim la prânz, înainte de Portogruaro, după deja vreo 75 km parcurși. Am mers bine, dar parcă tot nu avem timp să ajungem în Trieste, așa că ne căutăm pe hartă un loc unde am putea rămâne peste noapte.

Ne îndreptăm spre Grado, dar până acolo, ne așteaptă o altă surpriză plăcută a Italiei. Trecem prin Aquileia, un oraș cu istorie și vestigii romane, iar mai apoi ajungem într-un fel de lagună, rezervație naturală, cu o porțiune de plajă, niște insulițe pline de vegetație în zare și apă mică, fără valuri. Marea e undeva mai departe. Locul mă face să mă gândesc la Delta noastră și la Sf. Gheorghe, acolo unde Dunărea întâlnește marea. Ne cazăm la probabil cel mai frumos și mai civilizat camping de până acum, Camping Belvedere.
Cu excepția zonei de munte de sus din Alpi, cred că este cel mai frumos loc de până acum. Este doar părerea mea personală, nu știu dacă și colegii de echipă împărtășesc același gând.

Seara ne amuzăm la un program artistic pentru copii, organizat de oficialii camlingului, în care doi animatori, un el și o ea, dansează cu copiii. Ei pare că îi place, râde, zâmbește, simte ritmul, aleargă cu copiii. El, un antitalent leneș, scutit la sport, care dansează ca o scândură, lipsit de chef, așteptând probabil să se termine porcăria asta și să bea și el o bere. Contrastul dintre cei doi este cât se poate de distractiv.
O zi întinsă, de 117,8 km și o medie la fel de bună, de 20,1 km/ h.

Ziua 25. Aquileia (Camping Belvedere). Pauză de relaxare.
Plouă din nou. Plouă tare. Avem de ales între două scenarii, incomparabile. Să ne mobilizăm pe ploaie și să strângem cortul și toate bagajele urmând să plecăm uzi fleașcă la drum sau să așteptăm să se oprească ploaia. Am ales după aproximativ două secunde de gândire, varianta a doua. Așteptăm și vom vedea. Ploaia se oprește pe la 11. E târziu deja… Ar dura o oră până să se usuce corturile și încă o oră până strângem tot. Nu vom reuși probabil să facem mare lucru astăzi. Decidem să facem zi de pauză. Pentru prima oară în foarte mulți ani, am dormit la prânz. Simt oboseala, o simțim cu toții.
Seara, o bere și un vin cumpărate din supermarket și consumate în liniște pe plajă, la o terasă închisă. Ne-am așezat la una din mese, am pus muzică din telefon, am admirat Delta locală.

Închidem comic, după ce un paznic zelos ne gonește, urlând și gesticulând… Dacă nu mă înșel, cred că ne-a și înjurat. Încercam să-i explicăm că plecăm în liniște, că nu are rost să-și usuce gura și că suntem prieteni, nu dușmani. Noi suntem politicoși, el nu prea.
În fine, consumăm ce mai avem de consumat la cort și apoi nani. Mâine plecăm. Pauză înseamnă pe de-o parte recuperare și odihnă, dar pe de altă parte o cheltuială mai mare. Paradoxal poate, statul pe loc costă mai mult.
Azi am făcut zero kilometri, cu 0 km/ h viteza medie, în cele 12 ore de stat.

Ziua 26. Aquileia – Lazzaretto.
Ajungem în Trieste în jurul prânzului și petrecem ceva timp pe aici. E un oraș destul de mare și frumos. Luăm prânzul, ne plimbăm prin centru și servim o înghețată la cică, cea mai bună gelaterie a orașului. Eu nu mă dau în vânt după înghețată, nu sunt vreun fan, dar pot să spun că asta a fost de-a dreptul senzațională.

Găsim greu ieșirea din oraș, intrăm din greșeală pe autostradă, ieșim repede din fericire în drumul bun. Ne aflăm la câțiva kilometri de granița cu Slovenia.
Intrăm în Muggia, ultima localitate înainte de graniță. La insisțentele lui Seba, deviem un pic și intrăm în centrul orășelului. Încă o surpriză plăcută și ultima de care avem parte în Italia. O localitate micuță, boemă și foarte veche, cu un castel și străzi înguste, în trepte, cu un mic port, cu puțini turiști și o atmosferă aparte. O mică perlă, în umbra marelui Trieste. O bucurie pentru ochi și suflet.

La vreo 200 de metri de graniță, în apropierea unei localități care se cheamă Lazzaretto, înnoptăm în Camping San Bartolomeo. Facem planuri pe mai departe. Italia s-a încheiat. Ce va fi mai departe? Cum vor fi drumurile, traficul, relieful? Facem și socotelile financiare. Surpriză! Italia, deși aparent mai ieftină, ne-a costat mai mult decât Franța.

Am mers 91,1 km la o medie de 15,2 km/ h.

Urmează Balcanii, mai aproape de noi, mai aproape de casă, dar care ne transmit un sentiment de nesiguranță, de incertitudine. Lucrurile probabil că nu vor mai fi atât de clare ca în Vest, dar vom pedala și vom vedea ce surprize ne rezervă a doua jumătate a traseului.

Să ne reauzim cu bine!

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri