Puțin plecați?

Împreună cu colegii din 23 Communication Ideas și The Geeks, am căutat un nume pentru proiectul nostru. Am ajuns la “puțin plecați”, inspirat cumva din reply-urile corporate de tip “I’ll be out of office until Monday”, cu care ne întâlnim foarte des în perioada de concedii. O tentă ironică a modului în care am ajuns să ne petrecem timpul, într-o continuă fugă, între birou, întâlniri și casă. Unitatea de măsură este “puținul”. Stau puțin, mănânc puțin, dorm puțin, am timp puțin la dispoziție și așa mai departe. Știți foarte bine despre ce vorbesc. Ei bine, “puțin plecați” ar vrea să demonstreze că “puținul” ăsta de zi cu zi, suportă excepții, se poate transforma în “mai mult”, cu puțin effort și ceva mai mult noroc.

“Puțin plecați” mai surprinde și epitetele generoase pe care le-am primit din partea celor cărora le-am povestit ideea noastră. Mai toate reacțiile începeau cu “Foarte tare!”, “Super mișto”, “Bestial” sau “Superb” și se încheiau cu “Nu sunteți în toate mințile”, “Sunteți nebuni”, “Sunteți duși cu pluta” sau “Vă lipsește ceva la mansardă”.

Aici, pe www.putinplecati.ro și pe paginile de Facebook, Twitter, Vimeo și 500px puteți fi la curent cu stadiul în care ne aflăm, cu lucrurile pe care le facem, locurile pe care le vedem și oamenii pe care îi întâlnim.

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri