Puțin întors-pe-dos și foarte puțin Maslow

Dacă citind titlul postului ăstuia te-ai convins că aseară m-am rostogolit în borcanul cu miere și de-acolo, trist și ușor egocentric m-am apucat să-ți scriu despre piramida trebuințelor umane, deschide o bere sau toarnă-ți un pahar de vin. Totul o să fie bine. Nu vorbim despre Maslow astăzi, doar puțin despre nevoile și așteptările mele legate de călătoria noastră pe biciclete.

Sunt puțin copleșit de evenimente. Sunt, nu pot infirma. Negația ar avea miros sută la sută natural de minciună. Nici nu m-ai crede dacă aș juca rolul unui înfumurat. Nu știu dacă mă înțelegi, dar închipuiește-ți că o idee năstrușnică de-ale tale, apărută acum ceva vreme într-o discuție la bere, ajunge să prindă contur. Și chiar să ți se întâmple. Acum ceva vreme, printre multe alte idei care mai de care mai tembele, am vorbit cu Laur despre ideea de a traversa Europa pe bicicletă. Acum un an, ideea asta era clar arhivată într-un fișier denumit “Yeah, Right” sau “Aroganțe RecycleBin”. Nu îmi mai aduc aminte. Azi, în timp ce scriu acest text, ideea asta a mea e la distanță de aproximativ o noapte să prindă viață. Pe 27 iulie, mâine dimineață, la 7:30, o să plec într-o călătorie de 4.000 km cu bicicleta. De la Atlantic la Marea Neagră. Tu îți dai seama ce nebunie e asta?

La conturul acestei idei lucrez împreună cu Laur de aproape un an. Câtă determinare am avut fiecare, cât nerv, câtă încredere în reușită? Cât a fost curaj? Câtă dedicare? Cât a fost aroganță? Ne-am hotărât împreună să punem pasiunea noastră la lucru în slujba unor branduri care, nu numai că au acceptat să ne sprijine, ba chiar s-au identificat cu ideea noastră. Nu ne-am dus să cerem bani. Am avut o idee, am gândit un concept, ne-am imaginat un proiect, ne-am gândit ce putem oferi la schimb. Cum bine scria Laur într-un articol din IQads, “am venit cu idei despre ce are fiecare de câștigat în termeni de imagine de brand prin asocierea cu noi și am făcut proiectul interesant pentru audiențele pe care le vizează ei”.
Și într-un final, am pus pe masa potențialilor sponsori o platformă de comunicare bazată pe o poveste frumoasă, documentată și înfiorător de îndrăzneață.

Ce nevoi m-au împins într-o asemenea inițiativă? Ce aștept de la proiectul ăsta? Cum mă aștept să fiu la întoarcerea acasă? Cum mă aștept să mă schimbe această experiență? Sunt întrebările cele mai complexe care mi-au fost adresate în ultimele zile.

Îmi permiți să fiu puțin întors-pe-dos?

Voi împărtăși cu tine două dintre nevoile mele. Nevoia de supapă și nevoia de confirmare.

Nevoia de a crea o supapă conectată la bicicletă și în același timp, la o memorie artificială, care nu poate altera amintirile. Am nevoie de călătoria asta să direcționez toată presiunea, tot stresul, toată energia negativă, într-un abandon mental total direcționat către picioarele de pe pedale. Sacul ăsta greu, transformat în combustibil pentru picioare (lucru mecanic) și în determinare pentru psihic. Am nevoie să consum această povară, într-un complex proces de transformare. Nimic nu se pierde. Totul se transformă. Hai să evităm o polemică pe marginea termodinamicii. Ia-o așa: pentru mine această călătorie este singura soluție pe care am găsit-o de o bună vreme încoace pentru a face acest proces de transformare posibil.

În același timp, am nevoie să direcționez toate emoțiile pozitive, satisfacțiile, bucuriile, regăsirile și împlinirile legate de acest proiect (căldura) către un folder care să le păstreze pe toate cât mai autentice, nealterate, ca și când ar fi fost decupate din mijlocul întâmplărilor, cu nervul încă crud, vibrânde. Amintiri cu miros de asfalt încins surprins în fotografie și în imagini în mișcare. Vezi fumul unui foc de vreascuri la marginea unei păduri, ți-l amintești în nări și te asiguri că îl vei putea vedea și mirosi de fiecare dată la fel. Ori de câte ori îți dorești și ai nevoie de asta.

Dar mai importantă decât orice altceva a fost mereu, este și va fi fără îndoială pentru totdeauna, nevoia de confirmare. Aștept confirmări de la călătoria asta. Despre ce confirmări vorbesc?

În primul rând, și cea mai importantă by far, este confirmarea prieteniei lui Laur, care, dacă mă întrebi este cel mai bun prieten al meu dintotdeauna. Proiectul ăsta ne-a pus pentru prima dată în postura de parteneri, de co-echipieri responsabili. Zeci de nopți petrecute împreună, sute de ore de documentare împreună și separat, catralioane de idei întoarse pe toate părțile, orgolii, strategii, planificări, negocieri… Ne-am expus inevitabil cele mai sensibile părți ale noastre, ale fiecăruia separat. “Puțin Plecați” este primul proiect extrem de serios gândit și construit împreună. Cum se va transforma relația noastră după următoarele 45-50 de zile?

Confirmarea că am făcut cea mai bună alegere când am avut ideea să îl invit pe Andrei în echipa “Puțin Plecați” o aștept chiar de la el, cel de-al treilea temerar în călătoria noastră. Confirmarea că a meritat încrederea pe care i-am acordat-o încă de la început când i-am spus pentru prima dată: “Ne-ar plăcea să vii cu noi”.

Confirmarea că pot să finalizez o astfel de “aroganță”, confirmarea că pot oricând să născocesc o altă călătorie, chiar mai faină, mai lungă și mai grea, este următoarea pe listă. Că pot oricând să mă urc în pedale în ecoul lui “WOW!”, al lui “UAIII!” sau al lui “MAMĂĂĂ, CE TARE!!!”. Vă spuneam într-o postare anterioară că am descoperit în planurile noastre o cheie specială către un alt viitor. Cheie care, cu puțin curaj, cu puțină determinare, creativitate și nu în ultimul rând, cu o nouă doză de nebunie, ne poate deschide poarta unui alt stil de viață. Cu această confirmare în suflet și cu această cheie în buzunar, primul lucru pe care îl voi face când mă voi întoarce acasă va fi să mă apuc de planificat următoarea călătorie.

Și nu în ultimul rând, confirmarea că alături de asemenea prieteni, pot să îmi schimb viitorul. Și să fiu mândru de el încă de pe-acum. Oricât de ciudat ți s-ar părea, pentru mine “a trăi” înseamnă a construi amintiri viitoare. Chiar acum, în fața calculatorului, îmi construiesc amintiri pentru anii care vin, și care, presimt încă de pe acum, îmi vor aduce și mai multă bucurie și împlinire. (am reinterpretat aici întorcând pe dos o întreagă filozofie marca Ernesto Sabato)

Ce zici, voi reuși?

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri