Din vârf de munte la malul mării

Sunt multe locuri în care am ajuns pedalând, dar niciodată nu am legat două extreme așa cum am făcut în ultimele zile. Asaltul spre Col de la Bonette a reprezentat și pentru mine un război psihologic cu abilitățile mele fizice. Doar deh… condiții noi, mediu nou, bicicletă de 40 de kilograme, urcare spre 2.800 de metri pe o distanță de 24 de kilometri. Nu pare ușor, nu? Asta pentru că nici nu este.

Deși sunt obișnuit cu urcări, ba chiar în condiții mai grele de traseu montan, cu piatră, praguri sau alte obstacole, pe ploaie rece ca gheața… De ce ar fi mai complicat aici? Este șosea, urcare constantă și fără peripeții, dar prelungită și flancată de peisaje ce înmărmuresc prin spectaculozitate. Și e liniște… Doar cadența angrenajului îți urmează drumul, alături de umbra care suferă alături de tine, metru cu metru, da, da! pentru aici timpul și distanța par să se dilate. Doar gândurile și durerea musculară sunt în timp real. Și totuși facem asta pe un drum pe care roiesc bicicliști în sus și în jos, cu o lejeritate deprimantă. Cu toate astea, statutul nostru de tour-eri este întâmpinat cu admirație și stimă din partea celorlalți cățărători și probabil, undeva în gândurile lor, își spun: “Oleeeh! Ils sont un peux parti!” :))

Sentimentul de ușurare în momentul atingerii cotei maxime este relativ lejer de exprimat în cuvinte: “Whew!! L-am dovedit și pe ăsta!” Și odată cu asta, senzația de angoasă și epuizare fizică aparentă dispare numai când te gândești la recompensa ce te așteaptă.

Aș vrea să dedic trecerea Alpilor pe cea mai înaltă rută din Europa părinților mei Iolanda și Stoica Lescae, în semn de recunoștință pentru necondiționatul sprijin pe care mi l-au acordat.

Partea frumoasă, adică altitudinea dobândită în 3 ore jumate, se consumă cu o efervescență uimitoare. Acum, timpul se contractă și gândurile abundente de la cățărare nu mai țin pasul, lăsând loc reflexiilor și senzației, tehnicii și prudenței. Accelerări fulminante, de la nimic până la +50 km/ h, ceea ce, cu atâtea bagaje după tine, e cam… interesant. Frânări târzii, discuri încinse, iar fiecare viraj abordat la limita genților de pe față… sau un pic peste. Totul se termină repede, se lasă în urmă impozanța Alpilor, răcoarea de pe culmi, iar pulsul scade odată ajuns la altitudini domestice. Te oprești și privești în urmă, te minunezi și apreciezi iarăși liniștea ce te curpinde. E gata! Te simți ca un hoț în mulțime. Nimeni nu știe că tu ai furat muntelui semeția ridicându-te pe vârfuri deasupra înălțimii sale.

Fast forward 75 de kilometri, pe drumul sinuos ce coboară pe malul stâng al Tinee-ului spre Nice și peisajul montan ocupă doar loc de fundal. Apare Mediterana: zarvă, mașini zgomotoase, alei pline de oameni, opulență și mult beton. Suntem pe Coasta de Azur și drumul continuă la fel de sinuos pe faleze, printre case scumpe, pe străduțe înguste, unde s-a scris istorie ciclistică și nu numai, unde cursiere și-au găsit numele de botez, pe Col de la Madone, Nice sau unde Ayrton Senna intră la boxe cu etichetele cauciucurilor șterse de glisiere, pe circuitul stradal de Formula 1 din Monte Carlo, Monaco.

Acum, după mai mult de două săptămâni cu drumuri de tot felul, de la alei speciale de biciclete și până la șosele mici și înguste de țară, îmi scot casca de pe creștet și spun: “Au revoir, la France! Buon giorno, Italia!”.

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri