Aventura italiană

Îmi doream să ies din Franța și să intrăm odată în Italia. Mi s-a părut că în ultimele zile, Franța a tras de noi, ne-a revendicat timpul, banii și energia, ne-a întârziat. Simțeam că dacă schimbăm țara, vom lăsa în spate oboseala kilometrilor parcurși și frustrările acumulate, că vom prinde aripi, că vom continua cu altă energie și curiozitate. Aveam nevoie de o schimbare, ceva care să ne reseteze și să ne imprime avânt.
Schimbarea a venit, dar în cu totul altă direcție.

Ziua 16. Nice – Imperia.
Plecăm hotărâți să ieșim cât mai repede din Franța, să parcurgem coasta rapid și pe răcoare. Pe lângă noi, aleargă lumea de zici că au dat cu bomba pe undeva. Fac jogging, cu mic, cu mare, aleargă disperați în toate direcțiile. După Nisa, al naibii drum, ne-a suit, ne-a coborât, până am amețit. E clar, Franța nu se lasă ușor cucerită, iar noi nu suntem nemți! Ajungem după vreo 30 de kilometri în Monte Carlo, unde ne simțim cam stingheri. Bănci private, restaurante de lux, reprezentanțe de mașini scumpe la fiecare colț de stradă, tuneluri în plin oraș, case și clădiri care mai de care, 4 euro sticla de apă plată în supermarket. Mai jos găseai la 80 de cenți. În tunelul celebru prin care trec mașinile de formula 1, în timpul etapei care are loc aici, aud un “Salut!”. Răspund înapoi și nu înțeleg de unde au știut că sunt român. Trebuie să fi fost stickerul Adevărul care este lipit de geanta de pe ghidon.

Trecem prin Menton, ultima localitate franceză înainte de a trece spre Italia. O stațiune frumușică și parcă mai normală decât toate de până acum. Nu zăbovim. Vreau în Italia.

Imediat după ce am trecut granița, schimbarea s-a produs aproape instantaneu. Luxul Coastei de Azur este înlocuit de o… hai să-i spunem modestie, curățenia de ceva mai puțină curățenie, civilizația din Franța, aproape că nu se regăsește aici. Au apărut scuterele, neatenția la volan, scandalul în trafic, claxoanele, agresivitatea. Nu știi unde să fii atent mai întâi, la scuterul care iese brusc de pe trotuar exact în fața ta, la cuplul care traversează fără să se uite pe un ditamai drumul național, la duba care descarcă marfă în mijlocul șoselei sau la mașina care vine pe contrasens. E un haos total. În intersecții îți vine să închizi ochii și să zici “fie ce-o fi, oricum nu contează”. Suntem speriați, terorizați, nu știm ce ni se întâmplă și cât mai avem de trăit.

Trecem prin Sanremo, îl pomenim pe Toto Cotugno și nu știu care din noi începe să fredoneze “Insieeeemeee, tu nai, tu nai, tu no”. Încă o mai fredonăm pe drum, după 5 zile trecute. Repetoriul s-a îmbogățit între timp cu Al Bano și Romina, Eros Ramazzotti și Giana Nannini (imnul Coppa del Mondo ’90 – “Notti magiche”, pentru cine își mai amintește).

Ajungem într-un camping al unor olandezi. Răsuflăm ușurați. Suntem istoviți, atenția ne-a fost solicitată la maxim în trafic. Și e abia prima zi în Italia.
Am parcurs 75 km astăzi.

Ziua 17. Imperia – Savona.
Continuăm pe coasta italiană. Mergem bine, dar încordați. Educația francezilor și atențiafață de bicicliști nu există aici. Pare că toți suntem egali în trafic și fiecare kilometru se câștigă greu, cu luptă. Se potrivește perfect melodia celor de la Paraziții, “Slalom printre cretini”. Serios!

Pe la jumătatea drumului, niște bolovani căzuți din perete blochează șoseaua. Trebuie să ne întoarcem vreo 2 km și să apucăm un drum pieptiș, care să ne scoată undeva într-un drum pe sus, pe dealuri, pentru ca mai apoi să revenim în șoseaua noastră. Am mers cât am mers pe drumulețul ăsta până când am dat de niște pante de abia mergi pe jos, darămite cu bicicletele. Specialiștii italieni au considerat că e mai econom să tragi o șosea direct pe deal decât s-o mai înmoi cu câteva serpentine. Am împins la biciclete, de ni s-au uscat picioarele de atâta efort și buzele de atât înjurat. Dar iată că vine o mașină, pe acest drum de nicăieri și când să treacă pe lângă noi îi remarc numărul de Dolj. Sunt un el și o ea. Strig după ei, opresc, schimbăm câteva vorbe după care pleacă. 500 de metri mai sus vedem mașina trasă pe dreapta. Drăguții de ei, ne-au așteptat să ne servească cu un suc din ce aveau ei prin portbagaj. Probabil că arătam teribil, în pragul colapsului :). Oricum, întâlnirea cu doi români pe un drum necirculat, într-un moment în care chiar rămăsesem fără apă, ne-a bucurat. Mulțumim, Cristi și Mirela! Sper că ați ajuns cu bine acasă și că citiți aceste rânduri!

Revenim într-un târziu în drumul principal. Plănuiam să ajungem la Genova astăzi, dar nu ne iese. Găsim cu greu un camping în Savona, pe malul mării. Arată mai degrabă a tabără de refugiați. Primim contra unei sume nu prea mici, un loc de campare improvizat. Stăm în mijlocul drumului, în față avem o parcare, în dreapta o rulotă, în stânga la nici trei metri, două familii gălăgioase. Nu e prea plăcut și nici vreun sentiment de siguranță nu avem. Suntem hotărâți să ne trezim cât mai devreme și să fugim de acolo. Deși avusesem în plan să pedalăm mai mult, ocolul făcut astăzi ne-a furat din timp.

Am mers 88,7 km la o medie de 16,7 km/ h.

Ziua 18. Savona – Torriglia.
Împachetăm repede-repejor, să plecăm din campingul ăsta mega dubios. Continuăm pe coastă, în același stil, speriați de talentul italienilor în trafic. Intrăm în Genova, prin care am mers vreo 30 de kilometri. E un oraș lung și lăbărțat pe coasta italiană. Nu am ținut să-l vizităm pentru că partea mai interesantă a orașului se află sus pe dealuri. Am zis că n-o fi singura dată când trecem prin Genova și că sigur-sigur o să-l vedem altă dată :).

Din Genova, ne îndreptăm spre nord-est, către Piacenza. Șoseaua traversează o zonă muntoasă frumușică, cu altitudini medii. După vreo 17 kilometri de urcare continuă și vreo 5 tuneluri prin care am trecut, încetinim ritmul. Seba are probleme la un picior. Ajungem încet-încet la Torriglia, un orășel-stațiune micuț și foarte frumos, unde ne propunem să și înnoptăm. Nu găsim cazare nicăieri, sunăm la toate pensiunile din zonă, vorbim cu localnicii, dar degeaba. Ne parcăm într-o cârciumă, le folosim toate prizele pentru a ne încărca electronicele și undeva târzior, ne retragem subtil într-un loc ferit dintr-un părculeț. Am dormit ca niște aurolaci moderni, în sacii de dormit, fără să mai întindem cortul. Andrei pe o bancă, eu și Seba undeva pe iarbă. Am dormit beton.

85 km și o medie mică, de doar 13,9 km/ h.

Ziua 19. Torriglia – Gorreto.
Astăzi stăm să vedem cum evoluează piciorul lui Seba. Stăm până la 11:30 în oraș, ne propunem să mergem puțin, să nu forțăm și după amiază, program de voie. Dăm maxim de șanse piciorului lui Seba să se reface. Mergem până la urmă aproape 30 kilometri, mulți în coborâre. Ne prinde și ploaia, dar găsim în sfârșit un hotel de 1 stea, un popas mai degrabă, în localitatea Gorreto.

Localul se numește Miramonti și este al lui Paolo și al soției lui, Mihaela (Miki), româncă din Târgu Jiu, stabilită de 18 ani în Italia. Pe lângă dânsa, o mai întâlnim aici pe Gabriela, din Bacău, dacă am înțeles bine, în practică aici. Sunt foarte amabili, atenți, grijulii, mâncarea foarte bună, locul foarte foarte curat.
Clienții îi cunosc bine și se pare că și reciproca e valabilă. Înțelegem din ce ne spune Paolo, că este cea mai profitabilă afacere pe o rază de mulți kilometri. Între noi fie vorba, la ce am văzut până acum, nu-s prea multe localități și business-uri în zona asta.

Seara, localul este arhiplin și înăuntru și afară. Lume gătită frumos, nu știu de unde apărută în locșorul ăsta de pe o șosea de munte. Se vorbește mult, gălăgie mare, italieni în toată splendoarea.

Mă retrag la culcare, dar nu după mult timp începe să se audă tare de tot muzica de discotecă. Zduț, zduț, bumți, bumți, până târziu în noapte. Nu e chip să dormi. Cine naiba petrece în halul ăsta într-o miercuri seara? Aflu că e festivalul berii, dar nu mai am putere. Și totuși, într-o miercuri? Într-un sătuc de munte? Mi se pare suspect.

Într-un final, cu Beatles în căști, adorm.

Ziua 20. Gorreto – Cremona.
Piciorul lui Seba e mai bine. Tratamentul își face efectul, repaosul de cu o zi înainte, a ajutat. Ne luăm bicicletele din garajul lui Paolo, facem câteva poze cu ei, ca să-i păstrăm în amintire și pornim.

Drumul e superb, coborârea pe partea cealaltă a munților e relaxantă. O zi perfectă.

Ajungem în Piacenza, în jurul prânzului, unde ne frapează pustietatea. Nimeni pe stradă, totul închis. Găsim o terasă foarte mișto în centru, cu muzică de-mi place mie. Bem o bere, ascultăm muzică, ne relaxăm. E genial. Aflăm că e sărbatoarea Sf. Maria și că Italia are liber. Îmi explic pustietatea de azi, dar și petrecerea de aseară. Părăsim Piacenza și ne îndreptăm ca și direcție, spre următorul punct țintă, Verona. Mai parcurgem vreo 30 de kilometri, până în Cremona, unde rămânem peste noapte. Dimineața vizităm orașul, aflăm că aici se află cel mai înalt turn cu clopot din Europa. Îl întâlnim în piața centrală pe Joe Piratul, din Craiova, care ne explică cât de celebru e el și cum l-a luat pe Băsescu la mișto în niște clipuri pe Youtube și că a apărut ca figurant într-o grămadă de filme din toată lumea. Mi-a recomandat să-l caut după trei cuvinte cheie pe youtube. Chiar mi-am propus să le țin minte, dar le-am uitat. Părăsim Cremona înspre Verona. După ce am părăsit coasta, parcă Italia e mai prietenoasă în trafic, dar nu ne facem iluzii.
Suntem în continuare precauți. Planul este să ajungem mâine în Verona.

Azi am mers din nou, foarte bine. 110,7 km parcurși. Nu am mai depășit suta de câteva zile bune. Media, din nou foarte ok, 20,2 km/ h.

Ziua 21. Cremona – Peschiera (Lago di Garda).
Mergem pe drumuri provinciale, de țară. Traversăm câmpia în plin soare. Acum, că traficul nu mai e o așa mare problemă și știm la ce să ne așteptăm, apare altă surpriză în program. Putoarea. Italia rurală pute de-ți mută nasul din loc. Canalele lor de irigații care sunt pe marginea drumului duhnesc. Nu știu ce le-au făcut, dar pot să vă spun că îți mai trebuie o calitate mare, care până acum nu a fost neapărat inventariată în arsenalul de calități pe care trebuie să le aibă un biciclist și anume, stomacul tare, altfel te etalezi pe drum. Și nu o dată. Ăsta este unul din efectele perverse ale biciclismului. Se zice că de pe bicicletă simți vântul, mirosul câmpului, al aerului, al florilor de tei sau ce-oi mai întâlni în drum. Doar că de cele mai multe ori, pe șosea, ca și în cazul de față, simți din plin miros de motorină și eșapament, mortăciuni de toate felurile expuse pe margine și mai nou, canal. E cam nasol. Zici că ești supus unui test eliminatoriu de la Fear Factor, dacă știți despre ce vorbesc. Este un show în care participanții îndură cele mai scârboase chestii posibile în goana după marele premiu (de altfel foarte mic, raportat la ce trebuie să faci).

Revenind la ale noastre, ajungem la Lago di Garda, un lac imens între câmpie și munte și pe marginea căruia se află tot soiul de campinguri și resorturi, cam ca la mare la noi. Kitch mult, prost gust din plin și prețuri mari. Găsim un camping ok, ceva mai spre capătul lacului, în drum spre Verona. Mâncăm la terasa de lângă, unde ne servește Robert, român de-al nostru, iar mai apoi las 2 euro unei familii din Bistrița care a animat atmosfera, deși nimeni nu-și dorea, cu câteva acorduri de acordeon pe la fiecare masă. Ne-am instalat liniștiți și am dormit neliniștiți sau mai bine zis aproape deloc, din pricina unui grup de tineri petrecăreți care au chefuit toată noaptea la aproximativ cinci metri de corturile noastre.

Am mers 95 km astăzi.

Urmează o etapă mai interesantă, sperăm, până să trecem în Slovenia și Croația. Drumul ne duce prin Verona, Vicenza, Padova, Veneția și ultimul oraș pe listă, Trieste. Toată etapa asta va dura probabil 5 zile, după care vom spune adio aventurii italiene.

Să ne auzim cu bine!

Echipamente

Koga WorldTraveller



Atunci când am văzut prima oară o Koga WorldTraveller m-am îndrăgostit pe loc de ea. Și am știut că e doar o chestiune de timp până când voi avea una.

Au trecut doi ani de atunci. Azi sunt mândrul posesor al unei biciclete perfecte. Producătorul mi-a promis că bicicleta Koga este simbolul bicicletei perfecte. Iar în cei peste 1.000 de kilometri făcuți până în momentul în care a fost scris acest text, nu pot decât să te asigur că promisiunea producătorului e una confirmată de bicicletă.

by Seba


Vezi detalii

Sponsori & Parteneri